Feng Shui

Va voi povesti astazi despre Feng Shui, binecunoscuta cale prin care omul isi poate aranja camera pentru a scapa de energii negative si a se pozitiona in deplina armonie cu Dumnezeu.

Pentru asta, orice om rational trebuie sa stie sa-si gaseasca energia Zen, o forma de energie care nu depinde de masa deoarece sufletul nu are masa, nu este material. In schimb depinde de viteza si de distanta la care se afla de Iisus Hristos, adica in drumul sau catre mantuire. Cu cat sufletul este mai aproape de Dumnezeu, mai apropiat de mantuire, cu atat forta Sa il atrage mai puternic conform principiilor mecanice newtoniene.

In momentul cand are loc contopirea omului cu Dumnezeu, se petrece divinizarea, orgasmul daca vreti, spiritul transcedentand in absolut.

Totusi, aceasta ascensiune nu se face prin placeri, la acest orgasm nu se ajunge in mod conventional, prin cresterea gradului de satisfacere trupeasca, ci prin injosirea trupului. Conform legilor fizice ale conservarii energiei, energia placerii trupului trebuie sa fie cat mai mica astfel incat energia sufletului sa tinda catre absolut. Viata noastra lumeasca este nimic pe langa ce ne asteapta dincolo, asta ne invata si Biserica, sa fim umili, sa nu cerem mult, sa nu avem pretentii de la cei care ne conduc, ci sa ne ducem viata in liniste, sa fim multumiti cu ce avem, caci acestea de la Dumnezeu sunt date iar noi trebuie sa-i multumim inchinandu-ne si rugandu-ne.

Mancatul mult, mancatul pe timp de post, activitatile sportive, placerile carnale, bautura, televizorul, jocurile, revistele eretice precum Descopera sau Stiinta si Tehnica, ne consuma pe noi de la Mantuire si ne distrag atentia catre nimicuri lumesti.

Cum sa ne aranjam casa Feng Shui

Stilul in care ne aranjam casa are mare importanta pentru energiile pozitive sau negative care se perinda prin casa. De exemplu, cum credeti ca ar reactiona un inger al Domnului daca ar gasi dulapul in stanga patului si nu in dreapta lui? Nu v-ar starni scarba si repulsie daca ati gasi asa ceva? Cum credeti ca se mai poate mantui cineva cu asa o aranjare nedemna?

Capul va doare teribil, in plus apar si migrene, dar si ghinioane teribile, aparatele se vor strica, imprimanta va scoate fum, toate acestea sunt semne ale razbunarii fortelor pentru partea pe care ati ales-o pentru dulap.

O regula fundamentala este sa nu detinem tehnologii avansate in dormitor. Televizorul, de exemplu, este un izvor al Raului, el trebuie numaidecat indepartat din aceasta camera. Telefonul mobil nu are ce cauta in fata Domnului, in procesul de comuniune cu Acesta, indiferent ca este smartphone sau un simplu 3310.

Oglinda este un alt obiect periculos intr-o casa crestina. Ea face adesea legaturi cu alte dimensiuni, din ea pot aparea suflete captive prinse in spatiul dintre material si spiritual, urmand ca singura solutie, in lipsa lui Jennifer Love Hewitt, este sa chemati divizia de bioenergoterapeuti experti in probleme ezoterice.

De asemenea orice tablou sau imagine cu stapani comunisti sau alte chipuri cioplite (tatucul Ceausescu, Iliescu, Vadim, Lara Croft, s.a.m.d.) trebuie inlocuite cu icoane cu Iisus, sfinti si Maica Domnului. Camera ideala Feng Shui arata cam asa:

Feng Shui

O astfel de incapere plina cu icoane si chipuri sfinte face orice drac sa se sperie si sa paraseasca locul, lasand in urma o armonie perfecta gata de a fi atinsa de orice rob al Domnului.