Cu fata la Dumnezeu

Iata-ne in noul an 2010, dragi prieteni, un nou an de criza. Insa noi nu trebuie sa ne temem de aceasta, caci criza este de la Dumnezeu data pentru ca noi, robii Sai, sa uitam de placerile materiale si de consumismul excesiv, si sa ne intoarcem cu fata catre Cel ce ne-a creat. Sa ne aducem aminte de posturi, imediat cum se termina postul Craciunului acusi vine si postul Pastelui, cel de 7 saptamani.

Am petrecut revelionul la Muntele Athos, cu banii stransi din timpul anului, pentru a fi mai aproape de Domnul, intr-o excursie la care au mai participat cativa cetateni evlaviosi, oameni civilizati, cu carte si cu credinta in Cel de Sus:

Cum spunea si idolul nostru Petre Tutea, acesti tarani nespalati pe picioare valoreaza mai mult in ochii lui Dumnezeu decat o echipa de savanti de la NASA, de exemplu.

Tot pentru a ne arata calea cea dreapta, Cerurile ne-au aratat Atotputernicia Sfintei Treimi asupra pacatosilor din Haiti.

Ce dovada mai mare mai putem cere de la Dumnezeu ca Acesta exista si ca trebuie sa ne temem de El? Nu este generozitatea Sa mai mare decat orice pretentie a oricarui necredincios?

Sa veneram papucul

Cand alte tari se lauda cu atomi, molecule si alte inventii ale Satanei, Romania indeamna oamenii catre credinta, de aceasta data Papucul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei reprezentand una din cheile catre Mantuire.

Bucatele din corpurile moarte ale diversilor sfinti, dar si ramasite precum acest papuc fac obiectul venerarii a mii de crestini din robia Domnului, o dovada a unei gandiri sanatoase, crestine, ramasa neschimbata inca din Evul Mediu.

Papucul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei a sosit din noaptea de 18 spre 19 octombrie în Constanţa, adus de părintele Curelaru Vicenţiu de la parohia Sfântului Pantelimon din Tesalonic, cu binecuvântarea ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, şi a ierarhului locului. […]

Papucul Sfântului se va afla in Biserica până sâmbătă, 24 octombrie, orele 11, 00, când va fi preluat de părintele Curelaru Vicenţiu, întorcându-se la Tesalonic.
Prezenţa relicvei în Constanţa se datorează dorinţei materializate a părintelui Vasile Mitrofan de a avea, fie şi pentru câteva zile, în parohie o relicvă a Sfântului ocrotitor al bisericii unde slujeşte.

Este motiv de bucurie pentru parohia noastră să avem spre închinare papucul Sfântului Ierarh Spiridon. Este timp suficient şi facem cunoscut tuturor celor care doresc către folositorul nostru Sfântul Spiridon că îi aşteptăm la biserica noastră”, a declarat părintele Vasile Mitrofan.

LacasuriOrtodoxe

In timp ce altii sunt interesati de fisiune nucleara, sateliti spatiali, nanotehnologie, trenuri pe perna magnetica si alte sminteli ale lumii actuale, adevaratii crestini sunt minunati de semne ale Atotputerniciei lui Dumnezeu: cate o icoana din care curge mir, lumanare care se aprinde singura cand preotul se inchide in mormant, uneori o cruce pe un sandwich, precum si acest papuc si alte miracole care dovedesc ca Domnul exista si isi aminteste de robii Lui.

In tot acest timp, noi trebuie sa il preaslavim si sa fim multumiti pentru semnele indubitale pe care ni le da, pentru ca sunt daruri de la El, iar prea multe daruri il strica pe om.

Dorinţa de a se închina la sfintele moaşte a învins frigul şi ploaia

Sute de credinciosi au demonstrat ca nici o era nu e prea dezvoltata pentru a le distruge credinta si ritualurile religioase, aparent fara nici un sens, dar in adancul sufletului capatand o deosebita importanta. Lui Dumnezeu ii place ce vede atunci cand lumea i se inchina si cauta sa-i demonstreze vointa lor de a-i sluji fara sa-L vada vreodata, cu toate ca teoretic Lui nu trebuie sa-i demonstrezi nimic, El stiind tot.

Pupatul moastelor sunt un test greu, o dovada suprema care arata ca pentru a-i arata Domnului ca tu esti religios, esti capabil sa indeplinesti un act de umilinta in semnul nimicniciei tale in fata Imparatului Ceresc si imparatiei bisericesti.

Desi unii o considera o practica scarboasa, imorala, ridicola, schizofrena, Biblia ne arata in repetate randuri ca Dumnezeu ii supune pe oameni la actiuni de neinteles pentru omul din ziua de azi, pentru a sti cu siguranta cine ii va sluji si in viata de apoi si cine va suferi fara margini in focurile ogradei unde Satan domneste peste cazane.

De asemenea, se stie ca moastele au proprietati vindecatoare: s-au inregistrat nenumarate cazuri cand oameni suferinzi de gripa sau raceala s-au vindecat de la sine in maxim 2 saptamani, sau cand oameni bolnavi au suferit ulterior o operatie medicala, care a reusit. Nu este un miracol, un semn divin ca Dumnezeu ii iubeste mai mult pe cei care pupa moaste, oseminte, ochi, degete, cranii moarte decat pe ceilalti? Iata este adevarat, laudat fie numele Lui si slujita fie voia Sa.

Pelerini din toate colţurile ţării, dar şi din străinătate au participat ieri la hramul Catedralei mitropolitane de la Iaşi, pentru a lua binecuvântare de la Cuvioasa Parascheva şi de la Sfântul Vasile cel Mare. Dorinţa de a se închina la moaştele celor doi sfinţi a fost mai puternică decât frigul şi ploaia care a căzut din abundenţă zilele trecute la Iaşi. Şi ieri a răsărit soarele în timpul Sfintei Liturghii oficiate de un sobor impresionant de ierarhi, iar curtea Catedralei mitropolitane şi străzile din jurul ei au fost pline de credincioşi ce purtau în mâini busuioc şi flori binecuvântate.

Copiii de asemenea trebuie invatati de mici sa vina sa se roage la moaste:

„Am venit împreună cu mama şi tata să ne rugăm la Maica Domnului şi la Sfânta Parascheva pentru sănătate şi să îmi ajute la şcoală. Este pentru prima dată când vin şi îmi place, chiar dacă este un pic cam frig. Am primit un ceai cald mai devreme şi ne-am mai încălzit“, ne-a spus Larisa Ionescu, din localitatea Boţeşti, judeţul Vaslui, în vârstă de 7 ani.

(alte marturii)

Venerarea de moaste nu este o boala mintala, nu este ceva pentru care sa vizitezi un psihiatru, ci este o mandrie crestineasca si o cale de a va creste simtitor punctajul de mantuire. Cu fiecare vizita de acest gen il faceti pe Dumnezeu sa se simta mai mare si mai mandru de ce specie a putut sa creeze.


Sa avem frica de Dumnezeu

Lumea in general si-L imagineaza pe Domnul Dumnezeul nostru un tip bland, un fel de mos craciun cu barba alba care ne-a creat ca sa ne dea noua cadouri si impliniri. Aceasta imagine universala pagana, schizofrena, este opereta lui Satan, zis si Belzebut, caruia ii place cand oamenii denatureaza Biblia. Slujitorii Necuratului sunt adesea sectele, niste forme mutante de crestinism, sau altfel spus, niste malformatii religioase, unde adeptii se drogheaza in grup si au cosuri pe fata.

In general Dumnezeu este atotbun si milostiv, insa Biblia infatiseaza nenumarate momente cand Domnul se pierde cu firea, avand scapari violente. Uneori nici El nu-si poate stapani aceste excese necontrolate, motiv pentru care suntem nevoiti sa fim prevazatori. Trebuie sa traim cu frica in san, niciodata nu se stie cand ne poate trozni vreun fulger pentru ca am spus bancuri cu Iisus sau sa se prabuseasca un spital cu pacienti cu tot peste noi pentru ca scriem in bloguri in care facem panarama de Dumnezeu.

In capitolul Iesirea 20, ne spune asa:

Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam.[…]
Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui.

In Vechiul Testament, Domnul nostru omoara mii de oameni pentru a-i pedepsi si pentru a le arata cine este seful:

Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Sosit-a înaintea feţei Mele sfârşitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptăţile lor, şi iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri. (Geneza 6:12-17)

Dar Ir, întâiul născut al lui Iuda, a fost rău înaintea Domnului şi de aceea l-a omorât Domnul. Atunci a zis Iuda către Onan: „Intră la femeia fratelui tău, însoară-te cu ea, în puterea leviratului, şi ridică urmaşi fratelui tău!” Ştiind însă Onan că nu vor fi urmaşii ai lui, de aceea, când intra la femeia fratelui său, el vărsa sămânţa jos, ca să nu ridice urmaşi fratelui său. Ceea ce făcea el era rău înaintea lui Dumnezeu şi l-a omorât şi pe acesta. (Geneza 38:7-10)

Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui; şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul!” Şi au făcut aşa. (Iesirea 14:4)

Fiindcă de data aceasta voi trimite toate pedepsele Mele împotriva ta, a slugilor tale şi a poporului tău, ca să vezi că nu este altul asemenea Mie în tot pământul. (Iesirea 9:14)

Şi a zis Domnul către Moise: „Întinde mâna ta spre cer şi va cădea grindină peste tot pământul Egiptului: peste oameni, peste turme şi peste toată iarba câmpului din pământul Egiptului!” Atunci şi-a întins Moise mâna spre cer şi a slobozit Domnul tunete, grindină şi foc pe pământ; şi a plouat Domnul grindină în pământul Egiptului. (Iesirea 9:22-23)

Iar la miezul nopţii a lovit Domnul pe toţi întâi-născuţii în pământul Egiptului, de la întâi-născutul lui Faraon, care şedea pe tron, până la întâi-născutul robului, care sta în închisoare, şi pe toţi întâi-născuţii dobitoacelor. (Iesirea 12:29)

Iar Moise le-a zis: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Să-şi încingă fiecare din voi sabia sa la şold şi străbătând tabăra de la o intrare până la cealaltă, înainte şi înapoi, să ucidă fiecare pe fratele său, pe prietenul său şi pe aproapele său„. Şi au făcut fiii lui Levi după cuvântul lui Moise. În ziua aceea au căzut din popor ca la trei mii de oameni. (Iesirea 32:27-28)

Voi trimite asupra voastră fiarele câmpului, care vă vor lipsi de copii; vor prăpădi vitele voastre şi pe voi vă voi împuţina aşa, încât se vor pustii drumurile voastre. Dacă nici după aceasta nu vă veţi îndrepta, împotrivindu-vă Mie, Atunci şi Eu voi veni cu mânie asupra voastră şi vă voi lovi înşeptit pentru păcatele voastre. (Leviticul 26:22-24)

Au murit atunci din pedepsirea aceea paisprezece mii şapte sute de oameni, afară de cei ce muriseră pentru răzvrătirea lui Core. (Numerii 16:50)

Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douăzeci şi patru de mii. (Numerii 25:9)

Si tot asa o tine Biblia cu inca sute de mii de victime cazute sub loviturile Domnului in excesele Lui de furie nestapanita asupra ereticilor care nu L-au ascultat si popoarelor lor.

Solutia: sa ne supunem, sa nu incetam a demonstra ca suntem robii lui Dumnezeu, caci a Lui este plantantia pe care trudim si Lui ne jertfim. Nu numai direct, ci reprezentantei Domnului nostru pe Pamant – Biserica, si partenerul ei declarat, statul roman.

Religia este mecanismul prin care oamenii sunt tinuti in frau. Oamenii ce nu asculta de acest sistem sunt sortiti pierzaniei, iar Biserica este datoare sa se asigure ca totul este in ordine, sa se opuna descoperirilor stiintifice care intrec masura si sa primeasca la randul ei bani in vederea educarii oamenilor in directia divina, crestina.

Prea multe spitale in Romania

Ministrul sanatatii, Ion Bazac, ne lasa de inteles ca in contextul actualei crize economice, Romania ar trebuie sa lase deoparte sustinerea serviciilor medicale si sa se roage mai mult la biserica.

Ion Bazac a declarat la Targu Mures, unde a participat la inaugurarea Centrului Regional de Telemedicina, ca Romania are nevoie de maximum 150 de spitale, in condiţiile in care numarul acestora este, in prezent, de trei ori mai mare.

Intrebat care este scenariul cel mai pesimist privind sistemul de sanatate din Romania, in actualul context de criza, Bazac a spus ca, in prezent, numarul spitalelor este mult prea mare, adaugand ca este nevoie de o restructurare in sistem.

PRO TV

Mare dreptate are, criza este criza, iar tara cheltuie bani pe sustinerea atator spitale. Si asa multe cad peste bolnavi, asa ca singura solutie inteligenta este sa construim cat mai multe biserici si catedrale. Cum spunea si preotul indoctrinat intru dreapta credinta Gabriel, medii pot fi uneori neputinciosi, pe cand Dumnezeu este Atotputernic, numai sa si vrea.

Cand vede Domnul ca acordam atata atentie ingrijirii trupesti si mai putin celei spirituale, adica venerarii Lui, normal ca se manie ca nu are cine sa-L preaslaveasca pe El, si atunci se razbuna si ne ofera atatea necazuri, boli si crize economice, poate-poate ne intoarcem fata catre Divinitate.

Donati bani pentru indoctrinare

Cum Sfantei Biserici nu-i ajung intotdeauna banii primiti de la stat si din taxe si impozite, pentru indoctrinarea enoriasilor, mai este nevoie si de donatii din partea lor. Domnul de pe moldovacrestina.net doreste sa initieze nesilit de nimeni o campanie de indoctrinare a locuitorilor orasului Chisinau, invitand bineinteles oamenii sa doneze bani.

Domnul doreste sa umple orasul cu panouri cu cele 10 porunci crestine. Fara sa se asigure daca prin aceasta actiune poate deranja oameni de alta confesiune religioasa, sau daca incalca regulile sataniste anti-discriminare (care oricum in Moldova crestin-comunista nu prea exista), dansul merge cu capul inainte, convins ca face un bine aducand poporul pe singura cale Adevarata, cea crestina.

Încă atunci când au început să apară în oraşul Chişinău panourile publicitare cu imagini indecente mi-a pus Dumnezeu pe inimă să iniţiez o acţiune şi să punem cel puţin 10 panouri în oraş cu cele 10 porunci ale lui Dumnezeu aşa cum le găsim scrise la cartea Exodul capitolul 20: 1-17. Cu ajutorul lui Dumnezeu azi am făcut primul pas şi am plasat primul panou cu inscripţia pe care o aveţi în imagine. Panoul acesta va sta afişa timp de o lună şi rugăciunea mea este ca mesajul de pe el să atingă inimile tuturor oamenilor care vor trece pe acolo şi îl vor citi.

Doresc să fac un apel la Dvs., toţi vizitatorii acestiu portal, să mă ajutaţi şi să participaţi cu donaţii la realizarea acestiu proiect ca în felul acesta să ajutăm pe toţi oamenii din oraşul nostru să cunoască cele 10 porunci şi apoi să zidească relaţii unul cu altul şi cu Dumnezeu potrivit cu ele.

Donati bani, dragi crestini, caci aceasta este voia Domnului. In link gasiti si contul in care trebuie numaidecat sa-i virati.


Speram sa se construiasca si in Romania, pe banii cetatenilor, pe langa Catedrala Mantuirii Neamului, si cruci si panouri crestine la fiecare intersectie, in locul panourilor electronice cu reclame sa fie afisate icoane cu sfinti si Iisus, sa se construiasca biserici cu difuzoare puternice pe fiecare strada (pentru a se auzi mai bine slujba), fiecare emisiune de stiri sa inceapa cu cate o rugaciune (in caz contrar sa fie amendata drastic de CNA sub acuzatia de ‘erezie’), sa se construiasca in fiecare oras si municipiu o catedrala de anvergura Catedralei Mantuirii Neamului din Bucuresti, sa se interzica pasapoartele biometrice sataniste si produsele ce contin coduri de bare, si sa se directioneze obligatoriu 60% din impozite catre Biserica Ortodoxa Romana, asa sa ne-ajute bunul Dumnezeu.

Cenzura ortodoxa

O mai tineti minte pe Irina, cea care indemna la pastrarea limitelor inferioare ale femeii, despre care am scris in Femeia inferioara barbatului 3? Ei bine, lasandu-i de 2 ori comentariu pe blogul sau (inferior celor ale barbatilor), aratandu-i ca si eu ii impartasesc credintele pe site-ul meu, observ ca de fiecare data comentariile au fost sterse fara nici un motiv, iar acum a setat acceptarea lor pe ‘manual’.

Intr-un fel este bine, caci Dumnezeu mai testeaza pe crestini, sa vada daca ei accepta sau nu erezii in mediul lor, iar aceasta crestina e posibil sa nu fie intru cu totul de-acord cu ideile mele; de aceea, pentru a elimina orice urma de indoiala, a procedat la binecunoscuta cenzura ortodoxa (prezenta atat pe forumul crestinortodox.ro, pe apologeticum, si pe multe alte site-uri crestine), benefica pentru mintea indoctrinata si nespurcata a crestinului, si placuta in fata Domnului. Aceasta demonstreaza devotament neconditionat pentru Acesta, functionand ca un bodyguard, care apara lumea de blasfemii, precum aparau securistii pe tovaras prin aducerea la tacere a infidelilor.

Dar in alt fel nu este bine, caci povetele mele sunt desprinse nu de altundeva ci decat din Biblie si crestinism, lucru la care crestina Irina, daca se considera crestina, ar trebui sa mediteze mai mult decat e in stare mintea ei.