Catre cer este o singura cale

De la inceputurile lumii, oamenii au vrut sa ajunga la cerul unde locuiesc zeii. Dar nu prin metoda obisnuita, mantuirea, ci prin trisare. Ei au vrut sa zboare ca pasarile sau sa ridice constructii inalte pentru a atinge cu mana intinderea ce desparte apele de deasupra de apele de dedesubt. Insa lui Dumnezeu nu i-a placut niciodata ca oamenii sa ajunga la El pe aceasta cale. Zborul si cercetarea spatiului sunt activitati urate in fata Domnului si reprezinta o jignire fata de Creatia Sa pe care ne-a dat s-o stapanim ca sa avem ce manca si nu ce pune la indoiala.

Iata in ce mod ingenios i-a pedepsit Dumnezeu pe oamenii care doreau sa construiasca un turn prin care sa atinga taria cerului si sa strice linistea rezidentiala care domneste in Rai:

4. Şi au zis iarăşi: „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!”
5. Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi a zis Domnul: „Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.
7. Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul”.
8. Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.

(Geneza 11)

De aceea aviatia si astronomia sunt domenii diavolicesti, NASA este o institutie manata de insusi Incornoratul, iar turnul Eiffel una din operele acestuia ce fac din Paris unul din orasele ce nu aduc cinste lui Dumnezeu. Zborul cu avionul este una din cele mai mari erezii care incalca expres doleantele Creatorului de a nu-i fi survolata imparatia.

Traim vremuri apocaliptice, dragi crestini.

Ma mir cum de nu-si fac probleme de constiinta, dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor ? Si daca-l ajuta pe antihrist in pecetluire, cum de atrag si alte suflete la pierzanie? (Cuv. Paisie Aghioritul)

Doamne apara si pazeste!

Monumentul fiarei

Remus Cernea candideaza la presedintie

Iata cateva din ereziile pe care le promoveaza Remus Cernea, noul candidat la functia de presedinte al Romaniei:

– cunoastere

– promovarea stiintei

– reintroducerea evolutionismului in orele de biologie ortodoxa

– separarea Bisericii de stat

– dreptul la libera exprimare

– stoparea discriminarii religioase

– considerarea celor 11% ne-ortodocsi drept „oameni” in loc de progenituri nesemnificative, neglijabile, ne-romani, poporul roman fiind crestin-ortodox prin definitie

– stoparea indoctrinarii religioase in scoli

– respectarea Constitutiei in privinta statului laic

– dreptul de a candida fara atatea conditii restrictive care sa-i sugrume pe cei din afara sistemului divin

– libertate de gandire, constiinta si religie pentru toti cetatenii

– prezervarea mediului

– apararea libertatilor individuale

– dezvoltare occidentala

– consolidarea statului de drept

– sustinerea culturii

De ce candideaza

Voua v-ar conveni ca acest Antihrist sa-si puna in practica aceste idei, care sa spurce indoctrinarea crestineasca traditionala si sa invinga mai marii alesi sustinuti si sustinatori de Biserica Ortodoxa Romana, ca singura institutie importanta si pura din Romania?

Indoctrinarea ortodoxa - o educatie sanatoasa, bazata pe frica, umilinta si supunere, careia Remus Cernea i se opune

Indoctrinarea ortodoxa - o educatie sanatoasa, bazata pe frica, umilinta si supunere, careia Remus Cernea i se opune

Pentru ca tipul asta chiar are de gand sa respecte si sa-si puna in practica ideile sale, chiar daca masa de credinciosi si populatie rurala credincioasa, saraci cu duhul, placuti Domnului si ocolitori de biserica in 4 labe, il vor anatemiza din start. Si asta deoarece Romania este cel mai religios stat din Uniunea Europeana, este cel care trage in sus celelalte tari (Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda, Suedia, Danemarca s.a.) in privinta culturii si intelepciunii. Orice cetatean din aceste tari, chiar si din SUA, viseaza sa locuiasca in Romania, un model pentru tarile occidentale.


Gradul de religiozitate din Europa

Gradul de religiozitate din Europa

De notat este faptul ca statul si-a luat din timp masuri pentru ca astfel de oameni sa nu ajunga nici macar in campanie. Astfel, Remus Cernea, care este totodata si presedintele Asociatiei Umaniste Romane, este nevoit sa stranga pana pe 15 octombrie 200 000 de semnaturi cu ajutorul acestui formular.

Daca vreti ca aceasta pramatie antihrista si neascultatoare sa nu ajunga sa candideze, invatati-va cunostintele sa nu stranga semnaturi si sa nu il voteze.

Impreuna putem invinge pe Satana, dragi crestini indoctrinati intru dreapta credinta a poporului roman!

Catedrala Mantuirii Neamului 4

Frumoasa aniversare de blog a fost stricata de o stire, o erezie, a ziarului francez Le Figaro, care si acesta critica construirea Catedralei Mantuirii Neamului, sub pretextul ca este un proiect bolnav, megaloman, tipic ceausist, al statului roman in vesnic parteneriat cu Biserica Ortodoxa Romana, o caramida in vederea manipularii oamenilor.

In primul rand publicatia frantuzista da dovada de o discriminare satanista a religiei crestin-ortodoxe si un act de blasfemie la adresa lui Dumnezeu si a Bisericii, reprezentanta Acestuia pe Pamant (care este plat, conform Bibliei).

Se vede clar ca Apocalipsa se apropie, insa din fericire Romania, impreuna cu celelalte state subdezvoltate, inca tin steagul sus destul de victorios in lupta cu Satana, prin credinta neclintita a maselor lor. Biserica este datoare sa ajute poporul nu cu chestiunile materiale, ci cu cele spirituale. Ceea ce ereticii nu pricep, e ca statul roman este unul din cele mai preocupate de soarta poporului in legatura cu Viata de Apoi, de aceea este nevoie ca cea mai mare parte din finantari sa ia drumul proiectelor bisericesti, pentru a asigura credinciosilor mediul propice pentru emiterea de rugaciuni Domnului.

Planul construirii unei catedrale colosale, finantata pe jumatate de catre stat, provoaca polemici.


Este un proiect faraonic, tipic unei megalomanii a lui Nicolae Ceausescu. O catedrala demna de a primi 6000 de credinciosi, suplimentata de o biblioteca, un hotel pentru pelerini si resedinta ortodoxa romana a capului Bisericii. Buget estimat: aproximativ un miliard de euro.

Abandonat la sfarsitul anilor ’90, acest „Nou Vatican” a iscat o polemica care nu a incetat sa se amplifice. Nu pentru ca incalca regulile intimiste ale arhitecturii ortodoxe, ci fiindca ar finantata de o suma uriasa de la statul roman care a oferit deja terenul: 11 hectare in mijlocul Bucurestiului, imedial in spatele giganticului palat al lui Ceausescu, devenit astazi sediul Parlamentului.

(Traducerea din LE FIGARO: Les projets pharaoniques de l’Église orthodoxe à Bucarest imi apartine)

La multi ani „Bomba cu Neuroni”

Trecand luna iulie si implinindu-se totodata si prima luna de existenta a acestui blog, am sa readuc la cunostinta cele mai vechi articole ale mele, cele fara prea multe vizualizari datorate faptului ca blogul este la inceput.

Pamantul este plat (1)

Coduri de bare 666

Ateii

Pacaleala Apollo

Scopul vietii

Zeitgeist

Ce este sufletul?

Musulmanii

Reguli de conduita sexuala crestin-ortodoxa (1)

Atotputernicia lui Dumnezeu

Catedrala Mantuirii Neamului (1)

Apa sfintita

Erezii stupide

La multi ani si lectura placuta, sa fiti luminati in privinta a cat mai multe Adevaruri legate de Dumnezeu si Biserica.