Catre cer este o singura cale

De la inceputurile lumii, oamenii au vrut sa ajunga la cerul unde locuiesc zeii. Dar nu prin metoda obisnuita, mantuirea, ci prin trisare. Ei au vrut sa zboare ca pasarile sau sa ridice constructii inalte pentru a atinge cu mana intinderea ce desparte apele de deasupra de apele de dedesubt. Insa lui Dumnezeu nu i-a placut niciodata ca oamenii sa ajunga la El pe aceasta cale. Zborul si cercetarea spatiului sunt activitati urate in fata Domnului si reprezinta o jignire fata de Creatia Sa pe care ne-a dat s-o stapanim ca sa avem ce manca si nu ce pune la indoiala.

Iata in ce mod ingenios i-a pedepsit Dumnezeu pe oamenii care doreau sa construiasca un turn prin care sa atinga taria cerului si sa strice linistea rezidentiala care domneste in Rai:

4. Şi au zis iarăşi: „Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!”
5. Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
6. Şi a zis Domnul: „Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.
7. Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul”.
8. Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.

(Geneza 11)

De aceea aviatia si astronomia sunt domenii diavolicesti, NASA este o institutie manata de insusi Incornoratul, iar turnul Eiffel una din operele acestuia ce fac din Paris unul din orasele ce nu aduc cinste lui Dumnezeu. Zborul cu avionul este una din cele mai mari erezii care incalca expres doleantele Creatorului de a nu-i fi survolata imparatia.

Traim vremuri apocaliptice, dragi crestini.

Ma mir cum de nu-si fac probleme de constiinta, dupa toate aceste evenimente ce se intampla? De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor ? Si daca-l ajuta pe antihrist in pecetluire, cum de atrag si alte suflete la pierzanie? (Cuv. Paisie Aghioritul)

Doamne apara si pazeste!

Monumentul fiarei