Religia si lumea ortodoxiei

Sper ca nu m-ati regretat prea mult, dar timpul meu in aste vremuri scurt este, iar indeletnicirile multe. De exemplu, ca orice purtator al cuvantului lui Dumnezeu in spatiul cibernetic care se respecta, am participat la diverse campanii de popularizare a ideologiilor crestinesti anti-cipuri, anti-vaccin, anti-avort, anti-masonerie (stiati ca Obama, Silviu Prigoana, Dorin Cocos si Alexandru Mironov sunt masoni?), anti-pasapoarte biometrice, anti-coduri de bare si tot ce mai sta in calea mantuirii poporului roman.

Cu toate ca n-am nici cel mai mic habar despre vaccinuri, tehnologia cipurilor si a noilor pasapoarte, Biserica Ortodoxa Romana si clipurile youtube spun clar pentru orice necunoscator: „asa este”. Iar cuvantul Bisericii este cuvantul lui Dumnezeu. Asadar, datoria crestineasca este de a asculta negresit de cuvantul Dumnezeiesc si a promova intens, prin orice mijloace, aceste indemnuri sfinte catre calea Luminii, a sfintei ortodoxii.

Nu trebuie sa lasam aceste scursuri, acesti masoni atei satanisti comunisti, sa ne sminteasca poporul Domnului de la credinta Adevarata in Cartea Cartilor – Biblia.

Bune exemple in acest sens sunt: Apologeticum, Forumul Crestin-Ortodox.ro, VictorRoncea, Razbointrucuvant, si altele. Aceste sfinte lacasuri online ne demonstreaza noua crestinilor, orasenilor, taranilor, muncitorilor, robii lui Dumnezeu, evlaviosi, tineri si batrani cu diverse studii, cum sa ascultam orbeste de religie si de Sfanta Biserica. Acesti parinti si autori (pe care multe satane ii catalogheaza drept schizofreni), desi nici ei nu stiu cu ce se mananca aceste lucruri, respecta negresit voia Tatalui Nostru cel de sus. Totodata, ei sterg orice critica sau demonstratie contrara adusa, caci ce este potrivnic credintei stramosesti este potrivnic Domnului Dumnezeului Nostru.

Tot in aceste zile, m-am sfatuit cu preotul satului si cu primarul sa cautam o cale de a promova valorile anti-masonice pe scara larga, intru crestinizarea oamenilor. Primul lucru la care ne-am gandit, ca oameni credinciosi, e sa ii invatam pe copii la scoala astfel de lucruri, de cand sunt mici, pentru ca atunci cand vor fi mari sa le fie aproape imposibil sa puna la indoiala intelepciunea divina. Credeti ca aceasta este o solutie buna? Pentru alte idei si sugestii astept comentariile voastre.