Femeia inferioara barbatului 4

In articolele precedente (partea 1, partea 2, partea 3) am descoperit cu ajutorul Bibliei si al unei crestine argumentele care atesta o inferioritate neta a femeii fata de urmasul lui Adam. Tot acolo am mai aflat ca o femeie este cu aproape de doua ori mai ieftina decat un barbat, iar aceasta nu se datoreaza numai falnicului madular de care ea duce lipsa.

Acest site crestin, scris de maica Eustasia, ne dovedeste inca o data, daca mai era nevoie, adevarul evident. Spun dovada deoarece atunci cand un om prezinta fapte si idei precum aceasta, care sunt conforme cu invataturile crestine, el denota o prezenta a intelepciunii Sfantului Duh in creierul sau. Iata ce ne spune:

Invatatura Sfantului Parinte Clement din Alexandria spune ca “Fiecare femeie ar trebui să fie acoperită în ruşine la gândul că e femeie” si asta este trasa din faptul ca Domnul Nostru Isus Hristos a zis ca “bine este pentru om să nu se atingă de femeie” (Corinteni I, 7:1) si chiar de mai dinainte, de la Dalila si Salomeea. Femeia a fost data barbatului ca sa-l spele, sa-l serveasca, sa-l sature si sa-i nasca prunci, cel mai bine de parte barbateasca si numai dupa casatorie. Cele care nasc prunci de parte femeiasca sigur amar au gresit in fata Domnului, sa scoata din pantecul lor asa pedeapsa! Ca a naste o fata ispasire este, o data pentru pacatul mamei, care-l ispaseste pe al mamei ei, si inca o data pentru viata fetei care tot pacatoasa este, prin nastere.

Aceste intelepciuni de dreapta credinta, stravechi, primitive, din strafundurile religiei crestine, ma fac sa tremur de evlavie. Luati aminte de ele si nu va lasati prinsi de mrejele Satanei.

42 comentarii

  1. Pot sa spun ce fac pe invatatura lu’ Dement asta si pe maica Eutanasia? LOL

    • MAMA AUTORULUI IMI ESTE INFERIOARA. IAR NEVASTA LUI LA FEL! CREDETI-MA !
      LE-AM CUNOSCUT PERSONAL! LE-AM VAZUT SUB MINE! IMI SUNT INFERIOAREEEE!!!!

      • Crezi ca eu am inventat regulile astea? Asa scrie in Biblie si eu le fac cunoscute crestinilor cuvintele ei.

  2. Isus nu a spus ca este bine ca omul sa nu se atinga de femeie. Erau cuvintele lui Pavel, care si-a dedicat viata vestirii Cuvantului, renuntand la ideea unei casatorii, insa avand o familie mare alcatuita din crestini.

    Femeia este un ajutor potrivit barbatului, un sprijin de nadejde si cei doi formeaza unul.

    Maica Eutanasia trebuie sa citeasca bine Biblia:

    Efeseni 5
    „25 Barbatilor, iubiti-va nevestele cum a iubit si Hristos Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea,
    26 ca s-o sfinteasca, dupa ce a curatat-o prin botezul cu apa prin Cuvant,
    27 ca sa infatiseze inaintea Lui aceasta Biserica, slavita, fara pata, fara zbarcitura sau altceva de felul acesta, ci sfanta si fara prihana.
    28 Tot asa trebuie sa-si iubeasca si barbatii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine isi iubeste nevasta se iubeste pe sine insusi.
    29 Caci nimeni nu si-a urat vreodata trupul lui, ci il hraneste, il ingrijeste cu drag, ca si Hristos Biserica;
    30 pentru ca noi suntem madulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui si os din oasele Lui.
    31 „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup.”

    Daca iei bucatzele din Biblie poti trage si concluzii misogine, insa neadevarate.

    • Neadevarate? Zici ca ce scrie in Biblie nu e adevarat? Ia sa citesti si primele parti ale subiectului, le-am pus special acolo si am subliniat Biblie ca sa nu creada lumea ca vorbesc prostii. Scrie clar.

  3. Salut, o sa incerc sa citesc, chiar daca sunt cam pe fuga. Totusi, poti lua cu furca din Biblie, eventual si cu rea intentie, si sa iasa ce vrei tu. Un om inteligent poate manipula usor cuvintele ca sa isi demonstreze logica, chiar in detrimentul adevarului. ( se intampla des, din pacate )

    Mai vroiam sa scriu aici si despre felul in care Isus s-a purtat cu femeile, prin exemple:

    Femeia prinsa in adulter ( nu si barbatul ), cand Isus a zis gloatei intaratate:” Cine are pacat sa arunce primul cu piatra”.

    Isus a descoperit unei femei samaritence ca El este Mesia, Fiul Lui Dumnezeu. Atentie, ucenicii s-au mirat ca vorbeste cu o femeie, ba mai mult, nici macar nu era evreica.

    In satul Betania, era o familie alcatuita din trei frati, Lazar (cel inviat), Marta si Maria. Isus ii iubea foarte mult, si venea cu mare placere intre acesti prieteni.

    Dupa inviere Isus s-a arata prima data Mariei Magdalena, o femeie. Nu ucenicilor, care l-au si parasit de altfel cand a venit greul.

    A vindecat o femeie garbova chiar in ziua de sabat, atragand asupra lui un nou val de furie din partea preotilor.

    Inainte sa moara pe cruce a avut grija ca mama lui sa primeasca un adapost in casa ucenicului Ioan, cel mai tanar dintre apostoli.

    Isus a tratat femeile cu demnitate, atentie si iubire, fara nici o diferenta intre sexe, nationalitate, varsta. Alt exemplu mai bun de conduita nu se poate. Nu e nevoie de comentarii, ci doar sa facem si noi barbatii la fel.

    • Exemplele tale nu contrazic superioritatea barbatului fata de femeie. Cele date de mine sunt clare. Citeste-le si apoi mai vorbim!

      Si apoi nu uita ca Iisus era barbat. Domnul e de gen masculin, sfintii, ingerii, sunt in mare parte barbati, pana si diavolul e considerat de parte barbateasca, deci pana si el e mai presus de femeie. Ea e doar o fiinta buna la casa omului pentru gatit si nascut in chinuri (cum a pedepsit-o Dumnezeu) copiii BARBATULUI.

      • imi e scarba de tine si de gandirea ta infecta..imi e sila sa mai citesc astfel de articole exagerate,idioate,minconoase,nefondate,cuvinte luate din biblie,nici macar pasaje intregi… RUSINE!!!!!!
        Am ajuns la concluzie ca esti un om demonizat…ce pot cere de la tine???
        Pur si simplu ai fii putut sa nu iti faci un blog tampit si sa te dai un mare invatator,cand tu esti doar un taran care nu stie nici de capul lui…imie mila de femeile din familia ta,mai ales de mama ta ca a crescut o asemenea secatura….

        In primul rand,daca ai fii inteligent,inainte sa scrii ai putea sa te documentezi(asta pt ca nu te duce capul), Iisus a fost aici pe Terra un barbat si nu femeie. Gandeste-te daca ar fii fost femeie nu ar fii fost luat in seama de barbati. Iar in cer stau lucrurile altfel..acolo nu exista Mantuitorul barbat, ingerii de parte barbateasca,sfintii la fel,etc….TOTI SUNT ANDROGINI(care are specifice ambelor sexe)…te rog sa te documentezi in legatura cu asta.
        In al doilea rand,cum poti sa compari peDiavol cu femeia???? Chiar cred ca tu nu ai pic de constiinta omule.
        „ea este doar o fiinta buna la casa omului……” esti tembel omule??? Daca crezi asta de ce nu iti cumperi un caine??Banuiesc ca si cainele este mai superior ca femeia,in mintea ta aia seaca…MI-E SCARBA,SINCER…prefer site-urile alea sataniste decat unul „crestin-ortodox”asa cum spui tu, din simplul fapt ca aia macar nu stiu ce vorbesc plus ca esti sunt de partea satanei. Dar tu faci mult mai mult rau….te dai invatator drept,sfant,bun, scrii niste tampenii si vrei sa atragi lumea??Esti mult mai periculos decat un satanist!!! Drumul iadului este pavat cu intentii bune….exact asa esti si tu,asta incerci sa faci…Rusine inca o data!!!!
        Apropo…ca tot esti u cu biblia…stiai ca Mantuitorul a spus sa nu judecam???Tu de ce judeci in halul acesta femeile???Sau te crezi Dumnezeu ca sa judeci??

        Nu ai pic de etica,nu ai pic de rusine,nu ai pic de umilinta fata de Dumnezeu. Nu poti sluji la 2 stapani deodata. tu esti genul de persoana care vrea sa para un invatat,unul pe placul Domnului,pe cand sufletul iti este intinat,mintea ta ii apartine doar satanei.
        TREZESTE-TE OMULE PANA NU ESTE PREA TARZIU!!!!

    • „Femeia prinsa in adulter ( nu si barbatul ), cand Isus a zis gloatei intaratate:” Cine are pacat sa arunce primul cu piatra”.

      Esti ignorant. Acest text nu exista in versiunile mai apropiate de Isus ale Bibliei. A fost adaugat ulterior de scribii mincinosi. Informeaza-te.

  4. bullshit! biblia e o carte f misogina insa nu am timp acum de exemple, sunt cu duiumul, la fiecare pagina cate unul
    si cand te gandesti ca pana acum cateva sute de ani se considera ca femeia nu are suflet (lol) ,
    etc
    mai revin

  5. Nu sunt de acord cu demonstratia aceasta, nici cu teza superioritatii barbatului.

    Suntem pur si simplu un pic altfel construiti, cu diferente care se completeaza, dar nu se exclud.

    Dumnezeu este ca si barbatul, puternic, protector, dar daca o sa citesti cu atentie, o sa il gasesti si grijuliu, iubitor, tandru, caracteristici specific feminine.

    Biblia descrie o societate uneori misogina, sunt niste triste realitati ale unei lumi corupte de pacat. Unele lucruri din Biblie sunt greu de suportat, sunt scene crude. Nu inseamna ca Dumnezeu e de acord. Pur si simplu citim in Biblie adevarul istoric, realitatea.

    Kitana, cum crezi ca s-ar purta Isus cu tine daca te-ai intalni cu El? Cum i-ai raspunde tu dragostei Lui ?

    • Cum adica nu e de acord? Ti-am pus si Biblia in fata, daca tu nu esti de acord cu Biblia du-te si fa-ti o secta „doar-unele-parti-din-Biblie-care-ne-convin”. Cauti sa impaci si capra si varza, si religia si modernismul – nu se poate. Ori una, ori alta. Lui Dumnezeu nu-i plac jumatatile de masura.

  6. „Dumnezeu este ca si barbatul, puternic, protector, dar daca o sa citesti cu atentie, o sa il gasesti si grijuliu, iubitor, tandru, caracteristici specific feminine.”
    Cand e dumnezeu protector si tandru? cand pregateste potopul, cand omoara intaii nascuti din Egipt, cand distruge Sodoma si Gomora, cand cere moarte pt adulter sau pentru homosexualitate, cand cere sa fie omorati copiii neascultatori sau persoanele din familie care nu cred sau care au alti zei, cand considera femeia o marfa ce se devalorizeaza in momentul pierderii virginitatii? oh, sunt atatea exemple de dragoste cu forta ale zeului vostru ca mi-ar trebui pagini intregi sa le enumar.

    Zeul vostru e ca un barbat cu personalitate schizoida pr care iubirea inseamna supunere oarba si frica.

  7. pentru voi maimutele inferioare cu receptorul defect dar cu lectiile facute dupa „operele” unor schizofrenici gen dawkins, care va balaciti intr-o promiscuitas perpetuas- Dumnezeu poate fi cum va place..de ce? Pentru ca POATE, @Anca- proasta satului-cred ca d’aia s-au sinucis dinozaurii ca au stiut ca te nasti tu.. ))) .app esti feminista?…marsh la crătiti!
    Omniscienta nu e incompatibila cu liberul arbitru al retarzilor, nastafavrie, pricepi? La tine ma refer… 🙂 also, dupa fapte va fi judecata finala- nu dupa vorbe, cu exceptia hulei aduse sfantului duh. Plm habar nu aveti de ortodoxie caprelor

    • D-apoi mare pilda de „sa nu-i judeci pe altii” ai dat, in plt. Aia microscopica, nanoscopica…

      Si din strafundurile prostiei tale, ai emanat cujetarea irationala ‘nu e incompatibila, pentru ca asa spun YO, boul cretin’.

    • Tu n-ai habar nici de Biblie, nici de logica.

  8. pai tu de ce folosesti conceptul” sa nu-i judeci pe altii” ca reply, Feynman-desteptu pamantului huh?ca nu esti crestin, miezule .sau esti, berbecu Domnului?

    • Fiindca crestinii trebuie sa-l respecte, de-aia. Tu faci religia de rusine fiindca esti ipocrit, sustii crestinismul dar ii faci reclama prin jigniri si prostie.

  9. Plm e un cuvant ortodox? Se refera la sfantu’ duh, nu?
    Ei bine tu si cu plt poti sa stai linistit la tine in codru, unde muierile fara creier va pupa pe voi si pe sfantu’ duh exact in coor.
    Apoi, marsh sa-i spui ma-tii ca n-a dus-o creieru’ mai mult decat sa se reproduca. Cat despre hule, stai minteni ca asta a fost nimic. Daca-mi dau drumul la gura mea de atee feminista nu-l mai spala pe sfantu’ tau duh nici toate lacrimile curvei de Maria si nici toate felatiile poponarului de Isus.
    Dar vezi? sunt fata buna si nu spun nimic 😀
    Nu hulesc nici pe sfanta fantoma, nici pe curva de mama lui Yeschua ישוע, fiul lui Pandera, numita Mariam – מרים,.
    Nu hulesc nici impotriva schizofrenului de Yehova, zeul tribal al neamului lui israel pe care il pupati voi in coor crezand ca e ceva deosebit, un dumnezeu.
    Hallo! in regiunea respectiva existau o multime de zei, ne-am ales cu asta nu ca ar fi el omnipotent ci pt ca au casapit evreii triburile inconjuratoare si asa au disparut si El Al, si El, si Elohim (chiar daca mai exista prin biblie numele lui), si Asterah, si Baal si o multime de alte zeitati.
    Din partea mea nu ai decat sa pupi icoanele si pe fata si pe dos, dar nu ma lua cu iubirea schizofrenului vostru paranoid ca nu tine.

    Scuze Nastafavrie ca mi-am dat drumu’ la gura la tine pe blog, promit ca nu mai „hulesc” si ca tin post negru cu buline.

  10. Ancutza, sugar honey scrii de evrei(totusi poporul ales…) cu nuante antisemite dar ai tras cu ochiu boului prin Talmud si dai copy paste. Gros. Very nice 🙂 tine-o tot asa turbarea ta ma binedispune.:)))

  11. Tu esti simpatic in ignoranta ta @nastafavrie, desi-poate- ai citit biblia ca protestantii. Sola scriptura duce in doo directii: protestantism sau fundamentalism ateist. Lasa-ma cu logica materialist-mecanicista-talcuirile scripturistice ortodoxiste cu privire la tot ce insumeaza dumnezeirea, sunt de o logica perfecta. Si nici evreii cate tin Torah nu sunt departe..so, cand vei dobandii cunostiintele necesare ptr o discutie aplicata, mai vorbim. Spor.
    PS.Naivule tu crezi ca toti care băune pe blogurile voastre sau care au bloguri „ateiste” sunt atei? Eu pot stii daca tu entitatea virtuala „nastafavrie” esti ateu sau invers? Poate esti cre(s)tin sau muslim si iti vomiti frustrarile in felul asta..habar n-am 🙂 Bah, grow up! Si nu te simti atins de limbaj, ca nu te-am tras in teapa.
    Haipa.

    • Nu e vorba de nici o sola scriptura, e vorba de respectarea cuvintelor Bibliei.
      Logica e una, iar Dumnezeu nu o respecta ca e Dumnezeu si face ce vrea. Nu stiu unde ai visat tu logica perfecta.

      Iar limbajul te rog sa ti-l reconfigurezi crestineste daca vrei sa mai fii apologet al acestei religii.

  12. Asta inseamna Sola Scriptura@nastafavrie, exact ce ai scris tu. Pricepi?…. biblia citata sec, este o arma letala. Nu ptr mine. Mai studiaza cativa ani „decriptarea” ortodoxa… apropo’ ortodoxia nu-i o „religie-cult”–> cre(s)tina gen, ci altceva. Logica in ortodoxie defineste perfect atributiile „zeului biblic” in contextul istoriei.
    Si stai calm ca nu vreau sa te”convertesc” nici pe tine, nici pe aia de mai sus.

    • Sola scriptura inseamna Biblia si numai Biblia. Ortodoxia nu se limiteaza numai la Biblie, dar asta nu inseamna ca poti sa o contrazici. Ea e cuvantul Domnului.

      Dumnezeu e la fel de logic ca si ceilalti zei. Diferenta e ca el e adevarat fiindca asa scrie in Biblie.

  13. …ha ha „dumnezeu e la fel de logic ca si ceilalti zei”=confirmation bias. Mai sapă.
    Off-topic
    Exemplu de „ateu” la tine pe blog: @Anca
    -„ateea” in ura ei „ateista” of course… ha ha ha, impotriva crestinilor si a evreilor a folosit pasaje din Talmudul babilonian&gemara impotriva NouluiTestament, naivule uite aici capitolele blasfemice impotriva lui Iisus:
    -Sanhedrin 106a.
    -Sanhedrin43a.
    -Shabbat 104b.
    -Shabbos104b.
    -Gittin51a.
    Kallah51a.
    TOATE citatele ( „yeschua” fiul lui pandera, mariam „curva” &shit) se regasesc in commentul ‘ateistei’ .
    -cam atat. serus

    • In primul rand eu sunt partial evreica. Sau ca sa pricepi mai bine sunt o semi evreica botezata ortodox cand eram un bebelus si devenita ateu in momentul in care am inceput sa gandesc. Nu urasc nici evreii, nici pe palestinieni si nici pe crestini. De fapt eu nu urasc nici o persoana. Ca sa fiu mai clara, nu am urat niciodata pe nimeni si nu cunosc acest sentiment atat de drag voua. Ceea ce nu-mi place este faptul ca interpretati biblia asa cum va convine si cand va convine.

      Ori este biblia cuvantul lui Mnezo si o luati asa cum e, avand in vedere ca Yehova nu are telefon mobil sa va sopteasca la ureche ce-si doreste, ori este numai o inventie umana, devenita caduca, si ca carei legi sunt anacronice.

      Mi se pare normal ca atunci cand vorbim despre un evreu (isus) sa cautam in Talmud referiri la el. Faptul ca acele referiri sunt tendentioase sau nu imi este egal deoarece daca referirile din Talmud la adresa evreului numit Yeschua sunt false ele sunt la fel de false ca si facaturile din NT. Pana una alta ca o semi evreica, fosta ortodoxa si actuala atee ce ma aflu (plina de ura si antisemitism :P) nu am gasit nici un fel de dovada ca acest personaj chiar a existat.
      Si chiar daca, prin absurd un anume Gizas chiar a existat, Occam imi sopteste la ureche sa iau cea mai simpla explicatie cu privire la aparitia lui. Stiind ca de cel putin 2000 de ani nici o muiere nu a mai fost impregnata de sfanta fantoma imi este mult mai usor sa cred ca Maria a avut o escapada, ca a fost soldat roman sau evreu e egal. Stiind ce o asteapta a reusit sa-l convinga pe fraierul de Iosif ca Mnezo’ a ales-o in mod special.
      Ideea e ca in societatea patriarhala, misogina si arhaica in care traia adevarul ar fi fost o condamnare la moarte… Cam asta era valoarea femeii atunci si nu numai atunci, ci si in zilele noastre. Nu trebuie decat sa-ti deschizi ochii si ai sa vezi ca inca mai sunt condamnate femei la moarte pt adulter. Totul pe baza unor legi date de un trib nomad acum 3-4000 de ani, si totul din porunca expresa a unei fantome.

      Aaaaa capitolele din Talmud sunt la fel de blasfemice pt tine cum sunt si evangheliile NT pt evreii ultra ortodoxi.
      Pt fanatici totul e o blasfemie.

    • Confirmation bias unde? Nu am ce sa sap.

  14. @Anca, am banuit din prima ca esti evreica, merci de confirmare. Si eu am rude evrei (mai indepartate…) .Nasol sa fi juma’ evreica fosta ortodoaxa, actualmente atee, huh? Parerea mea de ultra-ortodox habotnic&bigot cunoscator de talmud+kabbalah+bible 🙂 Vino la dreapta credinta, suflet ratacit in intuneric..sau varianta celor ce tin Torah cum preferi. Te asteptam.
    Shalom.

    • La propunerea ta nu pot sa raspund decat cu un LOL.
      Nu e deloc „nasol” sa fiu numai partial evreica, ba este chiar mai bine asa.
      Ma asteptati voi pe mine? mai baiete, pana acum cateva sute de ani as fi fost arsa pe rug, chiar si acum ar exista destui sa ma condamne la un dus cu pietre… Chiar nu ti-as dori sa ma vezi prin biserica pe la slujba. De mult timp am incetat sa-mi mai ascund dispretul fata de samanii in sutane.
      Odata ce creierul a inceput sa functioneze, liber de virusi, nu mai exista cale de intoarcere pentru mine. E ca si cand mi-ar spune druizii sa venerez stejarii, sa ma intorc la dreapta credinta. Imi plac stejarii, sunt copaci falnici, dar in nici un caz nu-i consider deosebiti.
      Spre deosebire de tine eu pun biblia acolo unde ii e locul adica pe raftul cu mitologie. Legendele Olimpului mi-au placut mult mai mult si totusi nu ma rog lui Zeus.

      Iar acum iti doresc propovaduire placuta pt ca eu plec in concediul pe care il merit dupa un an de munca „ateist feminista” 😀

  15. Ce s-a aprins discutia. : (
    Cum ramane cu prorociile implinite in Biblie si cu minunile facute de Isus?
    Sau afirmatiile facute de Isus. Va reamintesc ca nici Buddha nici Mahomed nu au pretins ca ei sunt Dumnezeu.

    Alek are dreptate cand spune ca daca citezi Biblia sec, mecanic, se nasc aberatii. Va reamintesc ca si diavolul l-a ispitit pe Isus folosind citate din Biblie, cam la fel ca Nasty pe acest blog .

    Si ca sa raman on topic, Isus s-a purtat exemplar cu femeile, iar in societatile cu baze crestine solide femeile isi au locul firesc si egal cu barbatul in comunitate.

    Umbla vorba ca luptele intre gladiatori au luat sfarsit cand un crestin provincial mititel si slabut venind in vizita la Roma si vazand cum se pregateau sa se lupte doi gladiatori, s-a aruncat intre ei rugandu-i sa se opreasca in numele lui Isus. Multimea intaratata i-a ceut moartea, trupul lui a fost imediat sfartecat de sabiile gladiatorilor, insa din ziua aceea luptele au incetat, oamenii au fost atinsi in constiinta lor de acest gest. Mi-a placut istorisirea si v-am spus-o si voua.

    • Nu isi au nicidecum loc egal, femeia este inferioara. De exemplu ele nu pot fi preotese fiindca sunt spurcate si este pacat mare. E exact porunca din Biblie prin care femeia n-are voie sa invete pe barbat ci numai sa asculte de el.

      Ti-am mai dat si celelalte referinte biblice dar nu le-ai luat in seama.

  16. daca incepi cu: inchizitia, big bang, drepurile homo incalcate de yahweh, abiogeneza, gauri negre, ecuatia lui drake, sirul lui fibonacci, filozofia lui nietzsche, republica lui platon, freud, universul lui hawking, memele lui dawkins, analogia horus-mithra-isus s.c.l ,s-a terminat…ma pun la plans.

  17. Stimate Nastafavrie.
    Noi oamenii in general ne consideram mai buni decat ceilalti. Noi crestinii mai buni decat decat voi atei si celelalte religii. Noi barbatii mai buni decat ele femeile. Voi ateii intelectuali decat religiosii. Noi tinerii mai buni decat batranii. Ortodocsii mai buni decat sectarii ca mine. Evreii mai buni decat restul lumii. Romanii mai buni decat japonezii si nemtzii ( ha ha ha). Lista nu se sfarseste niciodata, suntem niste ipocriti, ciudosi, destepti, egoisti, superiori….

    Este o regula universala, a mandriei desarte din fiecare, un pacat care l-a facut pe Lucifer sa devina Satan, care pune la indoiala cuvintele Lui Dumnezeu. Intrebarea din Eden ne suna in cap si ne impinge la rau: „Oare a zis Dumnezeu cu adevarat ???”

    Isus imi spune clar: „Nu il judeca pe acest micutz pentru ca Eu il iubesc, Mi-am dat viata pentru el.”

    S-au folosit mai sus niste cuvinte grele, care m-au intristat, pentru sufletul persoanei care le-a scris. Isus primeste si azi palme peste fata, injuraturi si scuipaturi. Totusi, El vine in curand cum este scris in Biblie, si orice genunchi se va pleca inaintea Lui.

    Cunosc destul de bine Biblia si i-am inteles esenta, nu ca as si reusi sa indeplinesc ce trebuie, dar nu ma las:
    „Dragostea nu va pieri niciodata. Prorociile se vor sfarsi; limbile vor inceta; cunostinta va avea sfarsit.

    Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. ”

    **********************************************
    Si ca sa revin on topic, despre femeie, trebuie sa o vedem ca ceea ce este cu adevarat:

    „1 Petru 3:7
    Barbatilor, purtati-va si voi, la randul vostru, cu intelepciune cu nevestele voastre, dand cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor mosteni impreuna cu voi harul vietii, ca sa nu fie impiedicate rugaciunile voastre. ”

    Un vas mai slab nu inseamna in nici un caz mai putin pretios, ci mai delicat, fragil si in mod sigur mult mai frumos. : )

    • Si tu crezi ca barbatul se compara cu orice vas? Ignori adevaratul si directul cuvant al Domnului si vii cu versete vagi care nu conving. De ce nu le iei in seama pe acelea exacte pe care le-am dat?

  18. Anca, concediu placut.
    Eu m-as pune intre tine si pietre.

  19. Apropo de superioritatea barbatului, tocmai invart cartofii prajiti, am pus si ochiurile, fac rapid salata de rosii si dau fuga sa imi servesc familia. Imi face mare placere. Tot eu dau cu aspiratorul si sterg geamurile. Nu ma bag la rufe ca le compromit definitv;nici la calcat. Nu am probleme cu superioritatea si inferioritatea, facem fiecare ce putem, fara sa dam ochii peste cap, ca aia e treaba de barbat sau aia e treaba de femeie. Ca se mai umfla muschii pe mine din cand in cand, nu neg, insa este detestabil si dezagreabil din partea mea. ( Cine nu are pacat sa dea primul cu piatra, stiti voi.)
    ************
    Eu aduc in discutie si exemplele pe care nu le dai, din omisiune cu bunastiinta sau mai degraba necunoastere, pentru ca nu cred ca esti o persoana vicioasa, ci cu un simt acut al justitiei( si ironiei), si te admir pentru asta.
    ************
    Pentru Feynman:
    Exista extraordinar de multe manuscrise dupa Noul Testament, toate coincid. Le poti suprapune fara nici o problema. Cele patru evanghelii au fost scrise de catre martori oculari ( exceptie Luca ), toate au fost scrise cand cei care l-au vazut pe Isus ar fi putut contrazice evenimentele ( inclusiv dusmanii ).
    Evreii nu aveau decat sa scoata in strada trupul mort al Lui Isus, si gata toata povestea.
    Avem de a face cu un mormant gol, pe asta isi intemeiaza crestinismul crezul.

    • Exemplele tale sunt slabe, nu intelegi? Ele nu contrazic cu nimic exemplele mele, care sunt foarte clare pentru ce am vrut sa subliniez.
      Intelegi ca „M > F” nu e contrazis de „F >> x” ?

    • coincid doar in capul tau. nici codex sinaiticus nici codex vaticanus nu aveau pasajele alea, de fapt majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca nu exista in evanghelia ioan originala .

  20. Stimate Nastafavrie……..
    Sincer din punctul meu de vedere (si sper ca nu sari la gatul meu) greseti enorm, habar nu ai cat de mult gresesti. Si o spun cu cel mai mare grad de responsabilitate. Cititnd atent poastarea ta, am concluzionat urmatoarele: interpretezi gresit si mai ales sustii anumite opinii personale, care de altfel ai dreptul sa le sustii, dar las-o mai moale…..ai punctat si te retragi…..o spun din experienta propie….
    Femeia este egala cu barbatul din toate punctele de vedere…incearca sa te uiti la nevoia de a apartine, de identificare…si pe urma stam de vorba…..
    Im cer scuze pentru interventia mea….
    Pace…..

  21. :))) imi place mult partea cu femeia nenorocita care naste fete:)) ce ar fi oare daca din secunda doi s-ar naste numai baieti? :)) atunci sa vad bucuria de pa capui tau si a lcelor care iti impartasesc ideile

  22. Chiar daca opiniile sunt „izvorate din crestinism”, sunt total imbecile.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s